Ingrijire
Udarea
Modul in care multe persoane isi trateaza plantele pe vreme secetoasa prelungita este gresit. De obicei se asteapta pana cand plantele incep sa se ofileasca si apoi se merge prin gradina cu o stropitoare sau cu un furtun si se uda zilnic sau la doua zile. Acest lucru nu numai ca cere un effort mare, dar poate produce mai mult rau decat bine.
Se fac doua greseli de baza. Incercam sa udam totul, inclusiv gazonul, in loc sa ne concentram asupra plantelor cu risc mare si sa le dam prea des, prea putina apa. Pentru a evita aceste greseli trebuie sa invatam cerintele fata de umiditate a speciilor de plante ce le aveti in gradina. Sunt unele plante ce tolereaza seceta mai bine ca altele. Se disting mai multe categorii:
- Speciile hidrofile se adaptează pe terenuri umede. Adaptările rădăcinilor le permit supravieţuirea chiar în condiţii de inundare. Specii hidrofile, care tolereazăperioade lungi de inundaţii sunt: Alnus glutinosa, Salix sp., Populus sp., Liquidambar styraciflua, Catalpa bignonioides, Cornus alba, Viburnum opulus, Lonicera caprifolium. Specia Taxodium distichum formează rădăcini de respiraţie (pneumatofori) pe terenurile umede, reuşind chiar să trăiască in condiţii de inundare permanentă.
- Speciile mezofile au exigenţe moderate faţă de apă, dar necesită umiditate atât în sol cât şi în aer. Din această categorie fac parte majoritatea coniferelor: Abies alba, Picea abies, Chamaecyparis sp., Larix decidua, Thuja sp., Taxus baccata, Pseudotsuga sp., Pinus strobus. Plantarea acestor specii în zonele de câmpie, unde umiditatea atmosferică este redusă poate fi făcută cu rezultate mai bune, dacă plantarea se face într-o locaţie semiumbrită. În acest fel umiditatea este menţinută la un nivel acceptabil, iar temperatura se reduce cu câteva grade în timpul verii. Totuşi în acest caz se consideră şi pretenţiile speciilor faţă de lumină. Foioase cu cerinţe moderate faţă de apă sunt: Aesculus hippocastanum, Fagus sylvatica, Ilex aquifolium, Kerria japonica, Liriodendron tulipifera, Viburnum rhytidophillum.
- Speciile submezofile au pretenţii mai modeste faţă de apă. Majoritatea speciilor foioase, din zona de câmpie se încadrează în această categorie.
- Speciile xerofile au cerinţe foarte reduse faţă de apă şi tolerează solurile uscate: Pinus nigra, Acer campestre, Caragana arborescens, Robinia sp., Tamarix sp., Viburnum lantana.
- Speciile eurifile au amplitudine ecologică mare faţă de apă, dezvoltându-se bine în condiţii diferite de umiditate: Betula pendula, Catalpa bignonioides, Cornus
- sanguinea, Euonymus europaeus, Populus alba, Rhus typhina, Salix alba, Sambucus sp.
Speciile reacţionează diferit la lipsa apei. Primele semne ale stresului hidric se manifestă prin ofilirea frunzelor şi răsucirea lor. Unele specii încearcă să se salveze de lipsa apei prin eliminarea unor frunze, astfel că, o parte din frunze, mai ales cele tinere, din vârful lăstarilor încep să se usuce.
Lipsa apei pe o perioadă mai lungă, combinată cu temperaturi ridicate determină uscarea unor ramuri (începând cu vârful acestora) sau chiar a întregii plante. La conifere, stresul hidric se poate manifesta după câteva zile sau chiar săptămâni. De exemplu, Thuja şi Chamaecyparis, specii cu frunze solzoase, îşi pierd prin uscare porţiuni de ramuri cu frunze abia după o vreme, când lipsa apei din aer şi sol nu mai este o problemă.
Plantele lemnoase aflate în spaţiul urban sunt mai expuse stresului cauzat de lipsa apei. De aceea, la înfiinţarea acestor plantaţii, alături de alegerea speciilor rezistente în astfel de condiţii, se pot aplica măsuri de îmbunătăţire a regimului de apă. Una dintre cele mai simple măsuri este cea a menţinerii apei de udare în apropierea rădăcinilor prin crearea unei „farfurii” de udare de jur-împrejurul bazei plantei. De asemenea, mulcirea solului cu materiale organice (paie tocate, rumeguş, scoarţă tocată) contribuie la păstrarea umidităţii solului, dar şi la reducerea tasării, combaterea buruienilor. Pentru arborii stradali, unde solul este supus unei presiuni mai mari de circulaţia pedestră şi a autovehiculelor, se poate interveni prin adăugarea la suprafaţa solului de materiale minerale, de tipul zgurii sau argilei expandate, care menţin structura solului şi prin urmare, capacitatea pentru aer şi apă.
Excesul de apă acţionează în mod negativ asupra plantelor lemnoase. Rădăcinile se asfixiază şi încep să putrezească (fig. 25), iar curând planta afectată se va usca complet. Apa administrată plantelor în sezonul rece de toamnă întreţine creşterile vegetative şi întârzie lemnificarea lăstarilor precum şi intrarea în repaus a plantei, determinând sensibilizarea plantelor şi scăderea rezistenţei lor la frig. De multe ori apa freatică la mică adâncime limitează alegerea speciilor pentru o anumită locaţie. Nivelul apei freatice nu este constant, acesta crescând sau scăzând odată cu cantitatea de precipitaţii. În acest fel, apa freatică aduce cu ea la suprafaţa solului săruri, care în cantităţi mari devin nocive pentru majoritatea speciilor. Speciile foarte sensibile la prezenţa apei freatice de mică adâncime sunt: Prunus serrulata (cireşul japonez), Paulownia tomentosa, Liriodendron tulipifera (arborele cu lalele).
Excesul de umiditate în aer favorizează apariţia de boli şi dăunători. Apa sub formă de picături fine este o cale de favorizare a transmiterii bolilor sau a proliferării lichenilor, a muşchilor.
Aplicarea straturilor de protectie
Un strat de protectie este format din material organic greu, care se intinde pe pamantul din jurul tulpinilor. In general nu se foloseste in jurul plantelor de rasad, dar in jurul plantelor perene aduce mai multe beneficii:
- Solul este mentinut umed vara, reducandu-se udarile. De asemenea, este mentinut mai rece solul decat fara strat protector – daca zona radacinilor este mai rece si mai umeda vara cresterea plantelor este mai rapida.
- Iarna solul este mentinut mai cald decat la pamantul neacoperit – benefic pentru majoritatea plantelor.
- Unele straturi de protectie asigura o parte din hrana plantelor, dar care pentru cele mai multe plante nu este suficienta.
- Cresterea buruienilor anuale este suprimata – cele care razbat afara se pot plivi usor, cu mana.
Perioada standard de aplicare a stratului de protectie este in mai cand pamantul este cald si umed. Inainte de a intinde materialul de protectie, trebuie pregatita suprafata pamantului: se indeparteaza resturile de moloz si se sapa, indepartand toate buruienile anuale si orice alte resturi, se grebleaza usor. Apoi se intinde peste pamantul din jurul tulpinilor un strat de 5 – 7,5 cm din materialul de protectie dorit. Nu deranjati stratul in timpul lunilor de vara, daca apar buruieni, indepartati-le usor. Stratul de protectie se completeaza daca este necesar primavara la lucrarile de curatire si ingrijire.
Materiale folosite pentru straturi de protectie:
- Turba – se gaseste usor si nu este prea scumpa pentru suprafete mici. Are un aspect natural , insa cand se usuca tinde sa se desfaca sau sa formeze turta care este greu de umezit.
- Coaja de copac – este mai buna decat turba, bucatelele trebuie sa fie de 1-5 cm lungime, creeaza o acoperire atractiva, dureaza 2-3 ani.
- Compostul de gradina – nu este doar gratuit – el ne scapa de resturile vegetale cum ar fi iarba tunsa, crengi, flori trecute, etc. el poate asigura o parte din nutrientii necesari, ameliorand totodata solul .
Plivirea
Plivirea este o lucrare de gradinarit pe care majoritatea gradinarilor nu o agreeaza. Saparea este grea, dar pentru cele mai multe persoane se face numai o data pe an sau este evitata cu totul, udarea poate fi plictisitoare, dar totusi este o treaba in aer liber pe vreme uscata, plivitul fiind considerat cel mai neplacut dintre toate, un sezon intreg de aplecari, tras de buruieni si dat cu sapa.
Din pacate este necesara pentru a avea o gradina infloritoare, in care plantele se dezvolta in armonie. Buruienile sunt principalul motiv al plivitului, ele nu sunt proscrisii lumii plantelor ci doar flori salbatice, ierburi si uneori plante de gradina, insa care cresc acolo unde nu sunt dorite. Ele dau gradinii un aspect neglijent si lupta cu celalalte plante pentru loc, lumina apa si nutrienti.
Este necesar sa folositi cateva procedee simple, pentru a putea avea straturi si borduri fara buruieni. Buruienile anuale trebie suprimate intaodeauna inainte de a produce seminte iar cele perene trebuie atacate inainte de a incepe sa se intinda. Combaterea buruienilor se face prin sapare, aplicare de straturi protectoare si plivire cu mana. Buruienile perene supravietuiesc prin tulpinile sau radacinile subterane care sunt ca niste organe de depozitare peste iarna, scoateti prin sapare intreaga planta, cu radacini cu tot daca puteti.
Motivul principal pentru aparitia buruienilor este pamantul gol, oricat am incerca sa sapam , sa plivim , sa erbicidam aceste buruieni o sa continuie sa apara atata timp cat pamantul este neacoperit. Cea mai eficienta solutie este acoperirea suprafetei din jurul plantelor in straturi si borduri – plantati un covor – plantele taratoare mereu verzi cu tulpini frunzoase sunt un mijloc excelent de a suprima cresterea buruienilor in jurul plantelor perene, la plantele de rasad problema se rezolva prin plantarea lor mai aproape unele de altele.